sâmbătă, 30 mai 2015

1 iunie, Ziua internationala a copiilor

Premergător zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, vineri, 29 mai, la Palatul Copiilor Suceava, au avut loc activități cultural artistice și distractive. Cel care a animat atmosfera a fost clovnul BOBO. Alături de copii și profesori au fost și părinți ai copiilor, care pentru aproape două ore au pătruns și ei în lumea copilăriei.
Fetele coordonate de profesoarele Mirela Duminică și Aida Petrea au prezentat mai multe dansuri, elevi ai profesorului Mihai Lungoci i-au încântat  pe cei prezenți cu melodii de muzică ușoară, iar cântecul popular a fost adus în atenția celor prezenți de elevi ai profesorului Daniel Aneculăesei.
Au fost premiați în cadru festiv elevii de la cercul de karting care au obținut rezultate remarcabile la concursurile de profil de la Târgu Secuiesc și Bacău, iar în final copiii s-au întrecut într-un concurs de desene pe asfalt, coordonator fiind prof. Petronela Rusu. La activitatea dedicată copiilor a participat și o delegație de la Școala Gimnazială Dimitrie Păcurariu din Șcheia, aceștia prezentând un panou cu felicitări dedicate copiilor de ziua lor.  
Pentru activitățile desfășurate în curtea palatului, conducerea instituției dar și  noul colaborator al copiilor, clovnul BOBO. au oferit acestora bomboane și baloane.
A fost o zi însorită și la propriu și la figurat, pentru că toți participanții s-au distrat, au cântat și au dansat, dovedindu-se încă o dată că lumea copiilor e o lume... cu adevărat minunată!