Vineri, 13 iunie 2025, într-un decor elegant - sala Doina a Hotelului Continental din Suceava - am sărbătorit 70 de ani de existență a Palatului Copiilor Suceava. A fost un eveniment mai mult decât aniversar – a fost o reîntâlnire plină de emoție, între trecut, prezent și viitor.
Am avut alături invitați speciali – profesorii de odinioară, cei care au pus bazele unei tradiții educaționale și culturale de neclintit. Cu povești frumoase și amintiri neprețuite, aceștia ne-au reamintit cât de mult înseamnă o viață de dascăl dedicată copiilor.
Alături de ei, profesorii de azi – cei care duc mai departe misiunea Palatului cu aceeași dăruire.
Împreună au format o imagine rară, dar atât de prețioasă: un colectiv unit, prin vocație și suflet.
Evenimentul Educație cu suflet ne-a oferit prilejul să reflectăm, să zâmbim, să ne reîncărcăm cu energie bună și să spunem, din inimă: La mulți ani, Palatul Copiilor Suceava!
Mulțumim tuturor celor care au fost și sunt parte din această poveste magică. Povestea merge mai departe, cu fiecare copil care intră pe ușa Palatului și cu fiecare profesor care crede în miracolul educației.
Coordonator,
Director, prof. Daniel ANECULĂESEI
Organizatori,
prof. Ștefania ȘOIMAN și prof. Alexandra CUZA
Profesori de odinioară:
Dans - prof. Mihaela ȘCHIOTIS, 1977 - 2015
Muzică ușoară - prof. Vasile BOLNAVU, 1984 - 2002
Muzică populară - prof. Gelu CUZIC, 1976 - 1997
Muzică vocal - intrumentală - prof. Valentin IANOȘ, 2001-2008
Muzică vocal - instrumentală - prof. Adrian ȘOIMAN, 1998-2001
Cenaclu literar - prof. Jana PALADE, 1990 - 2009
Foto - prof. Valentin MOSCALIUC, 1971 - 2008
Karting - instit. Biatrice CHOLEVA, 1981 - 2023
Informatică - prof. Liliana RUSET, 1985 - 1998
Confecții - m.i. Ileana VOINOIU, 1985 - 2021
Aeromodele - m.i. Ioan BOTUȘAN, 1986 - 1999
Pictură - prof. Mariana DRAGOMIRESCU, 1989 - 2014
Radioclub - prof. Viorel DINCĂ, 1990 - 2017
Construcții electronice - prof. Pavel COCERHAN, 1990 - 2006
Construcții electronice - prof. Gheorghe MUȘET, 1993 - 2003
În România kartingul a apărut în anii 1966-1968, Suceava fiind unul din primele centre din țară. Fonda-torul școlii de karting sucevene, de la Casa pionerilor (Palatul Copiilor) din Suceava, este instructorul Petru Costeniuc.
Începând cu 1981, coordonatorul cercului de Karting a devenit Biatrice Costeniuc (Choleva), elevă de 17 ani, pe atunci. A urmat Școala de maiştri, profil auto, la Liceul Industrial 4 din Suceava, apoi în anul 2011, a absolvit Facultatea de Psihologie şi Pedagogie - Universitatea „Spiru Haret” Braşov, fiind licenţiată în ştiinţele educaţiei.
Începând cu 2012, până în 2022, dna instit. Biatrice Choleva a ocupat funcția de director.
Beatrice Choleva împreună cu tatăl său, Petre Costeniuc, au influențat în bine mulți copii și au făcut adevărați campioni. Pe la cercul de karting au trecut mici sportivi ca: Radu Popovici, Mugurel Niculică, Dan Potorac, Ovidiu Zaraza, Gabriel Aiordăchioaie, Cezar Cojocariu, Mircea Ciobanu, Andrei Zarojan, Ana Maria Gherase, Mihaela Dincă, Ioan Bălăceanu și alții care au învățat tainele acestui sport.
prof. Vasile BOLNAVU, Coordonator Cerc Muzică Vocal - Instrumentală, 1984 - 2002
Mugurii de azi sunt liderii de mâine...
Numeroase premii obținute de elevii care au urmat cursurile cercului de muzică, apoi la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, unde a continuat activitate de predare.
prof. Adrian Șoiman, Coordonator Cerc Muzică vocal instrumentală - Chitară, 1998 - 2001
prof. Valentin IANOȘ, Coordonator cerc Muzică vocal instrumentală - Chitară, 2001 - 2008
prof. Gelu CUZIC, Coordonator Cerc Muzică populară - Taraf 1976 - 1997
„De-l munceşte dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreaţă, el îşi cântă durerile şi mulţumirile, îşi cântă eroii, îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e un izvor nesfârsit de frumoasă poezie.” (Vasile Alecsandri)
La aniversarea a 40 de ani a Organizației Pionierilor dl prof. câștigă Premiul I la faza republicană a Festivalului ”Cântarea României”, 1989.
Cunoscuta interpretă Elena Simionesei, declara în presă „Îmi amintesc că la festivalul «Cântarea României» în 1989 am obţinut premiul I cu nota zece“. Talentul ei a fost remarcat de profesorul de muzică Gelu Cuzic şi apoi maestrul George Sârbu, odată cu înfiinţarea grupului vocal instrumental pentru copii „Balada“, în 1990. FB
Membru al orchestrei Arcanul, a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Ansamblul Studentesc are o istorie care se confundă cu cea a Universităţii…http://arcanul.ro/despre_noi.html
insp. prof. Petru CRĂCIUN, Coordonator al Cercului de Astronomie , 2011 - 2022
„Astronomia nu înseamnă să înveţi doar stele, astronomia înseamnă îmbinarea dintre fizică şi matematică. Iar laboratorul îl avem deasupra capului” a declarat coordonatorul lotului național de astronomie în 2017. Achiziția telescopului mobil, cel mai mare telescop mobil din ţară, un Dobsonian cu diametrul de 400 de mm, a fost achiziţionat, de Palatul Copiilor Suceava, în anul 2011 cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
„Este meritul lui că a pus România pe harta mondială a astronomiei şi a adus ţara noastră pe primele locuri în lume în faţa unor ţări care studiază cerul de milenii. Apreciez faptul că şi-a ales meseria de dascăl, cred că nu există în lume altceva care să i se potrivească mai bine”, afirmă prof. Victor Şutac, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, prieten cu Petru Crăciun.
prof. Victor ȘUTAC, Coordonator al Cercului de Astronomie și Inventică 1995 - 201310.11.1967 studii. Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti. Director al Palatului Copiilor Suceava (2003-2012)
Inițiator al: Programului de educaţie nonformală pentru tinerii din mediul rural „Şcoala pe roţi”, (2009-2013), Programului de educaţie non-formală pentru tinerii cercetători NEXUS-T iniţiat de Centrul pentru Studii Complexe Bucureşti – centru UNESCO, în parteneriat cu Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi CN „Petru Rareş” Suceava (2007 – prezent)
Organizator al ”Taberei Naționale de Astronomie și Astrofizică” organizată în loc. Mănăstirea Humorului (2011, 2012)
Scopul acestei tabere de Astronomie a fost acela de a organiza cursuri de astronomie şi astrofizică atât pentru iniţiere, cât şi pentru performanţă, precum şi seri de observaţii astronomice cu ajutorul telescoapelor şi al lunetelor.
Iniţiativa creării unui radio dedicat copiilor, în care micuţii să aibă posibilitatea moderării propriilor emisiuni ”Radio InfoKids”, începând cu luna octombrie a anului 2009, coordonat de prof. Mihaela Buculei, cu sprijinul „tehnic” al Ştefaniei Şoiman, coordonatoarea cercului de Informatică şi cu cel a lui Iulian Atănăsoae, informatician în devenire, elev în clasa a IX-a la Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Președintele Societății Științifice Cygnus, 1999 - prezent
Directorul Redacției al Revistei ”CYGNUS-Revista de Fizică, Astronomie și Matematică aplicată”, în cadrul
activității Societății Științifice CYGNUS, sub
egida Comisiei Naționale a României pentru
UNESCO, începând cu anul 2004 și apare
semestrial (două numere pe an).
prof. Dan Laurențiu MILICI, Coordonator Cerc Construcții electronice 1994 - 1999
15.12.1967
Studii: Doctor inginer, domeniul Inginerie electrică, Universitatea Tehnică “Gheorghe ASACHI” Iaşi în anul 2003.
Șef Comisie Științifică și Tehnico - Aplicativă
După această perioadă, a urmat o carieră academică remarcabilă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, unde a progresat de la preparator în cadrul Catedrei de Electrotehnică (1994), asistent (1998) la prof. univ. dr. inginer, deținând în prezent funcții de conducere (decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor 2020).
Născut pe 6 ianuarie 1947 la Merişani – Argeş, studiază la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, după care absolvă Facultatea de Arte Plastice şi Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Traian Brădean. Lucrează ca profesor la Suceava, la Liceul „Ştefan cel Mare”, Liceul Economic, Casa Pionierilor (acum Palatul Copiilor Suceava) şi Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”. De la data de 1 septembrie 1990, odată cu apariția Liceului de Artă din Suceava ca instituție de învățământ cu statut independent, unde își desfășoară activitatea clase specializate de muzică și arte plastice, dl. prof.Ion Carp Fluierici a fost director al liceului și va conduce instituția timp de 8 ani.
Profil Născut. 3 mai 1948, Suceava. Studii. Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Filosofie. Familie. Este căsătorit şi are doi copii.
... Era prin clasa a II-a, în 1956, când un fotograf bătrân, pe nume Victor Colbert, i-a făcut cadou un aparat de fotografiat. „Era unul simplu format 6X9. Atunci am pus eu pentru prima dată mâna pe un aparat“, îşi aminteşte Valentin Moscaliuc.
A format 4.000 de fotografi
În 1970 a fost numit profesor în arta fotografică la Casa Pionerilor şi Şoimilor Patriei din Suceava. Prin mâna lui au trecut de-a lungul celor 39 de ani de carieră profesională peste 4.000 de elevi. Unii au ajuns fotografi de succes prin diferite companii de publicitate, alţii şi-au văzut de cariera lor, însă toţi au rămas cu pasiunea pentru fotografie insuflată de profesorul Moscaliuc.
”Datorită lui, foto a devenit o pasiune a mea, am invățat multe de la domnul profesor, tehnica developării negativelor, tipul de soluții folosite , folosirea aparatului de mărit, așa încât mi'am făcut laborator foto acasă, mai târziu am învățat să fac și poze color o nouă etapă a fotografiei!”
Iustin Buculei: ”De la vârsta de 11 ani, vin special la Palatul Copiilor Suceava, aici unde sub îndrumarea domnului profesor Valentin Moscaliuc am ocazia să învăţ lucruri noi şi să mă specializez pe arta fotografiei. În prezent, mai sunt înscris şi la cercul de transmisiuni, respectiv la Cercul de radio – InfoKids al Palatului Copiilor Suceava, însă sufletul îmi rămâne la foto”, a mărturisit tânărul fotograf.
...”Fotografiile pe care Iustin Buculei, expuse la Iulius Mall, profesor coordonator Valentin Moscaliuc, fac parte din colecţia de fotografii făcute în Franţa, mai precis la Lille, în luna iunie 2009, cu prilejul „Concursului de fotografie Lille 3000”.
Născut în anul 1943, a debutat în acest sport în timpul școlii primare, în jurul vârstei de opt-nouă ani. Primul profesor de aeromodelism a fost celebrul fizician și biolog Ioan Nemeș care, în cele din urmă, s-a dedicat complet studiilor biologice, domnul Botușan continuându-și activitatea cu profesorii Palaghian și Huțupaș. Activitatea se desfășura în Casa Pionierilor, care-și avea sediul în casa armenească Prunkul. Din anul 1960, face planorism la aerodromul din Șcheia/Suceava până în anul 1962, când s-a desființat clubul. În anul 1971 a avut loc primul campionat mondial de rachetomodele, în fosta Iugoslavia, unde România a câştigat premiul întâi. Îşi aminteşte cu mare plăcere de Balcaniada Aeronautică din Turcia, care a avut loc în septembrie 1981, unde România, în persoana domnului Puiu, a reuşit o performanţă deosebită: două medalii de aur, două medalii de argint şi una de bronz (la concursul pe echipe). În perioada 1981-1985 activează ca antrenor calificat de aeromodele la Clubul Sportiv din Suceava, devine maistru-instructor la Casa Pionierilor, acum Palatul Copiilor Suceava până în anul 1999. În anul 1982 devine Maestru emerit al sporturilor.
Testimoniale:
Domnul Puiu a fost și este un talentat îndrumător de talente. Dintre discipolii săi menționăm pe frații gemeni de origine armeană Bogdan și Dragoș Grigorincu, cu care domnul Puiu a ținut legătura peste ani (Dragoș activează la compania Eurocopter, iar Bogdan este medic) și pe fiul său, Liviu Alexandru, care a debutat la vârsta de nouă ani și a câștigat multe concursuri de profil. Actualmente, Liviu Alexandru Botușan locuiește în Spania și concurează pentru această țară. De pildă, la campionatul mondial de aeromodelism din acest an, care a avut loc în Ucraina, a câștigat medalia de bronz, iar în Spania a câștigat medalia de aur la campionatul național de aeromodelism.
m.i. Ileana Voinoiu, Cercul de Confecții Design Vestimentar
1985 - 2021
” Lucrăm în atelier cu mulţi copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Dacă cei mici vin să-şi îmbrace păpuşile, cei mari vin cu materialele lor şi îşi fac ţinute de gală, cu care se îmbracă la petreceri, ţinute de zi şi de seară, croite şi cusute de ei. Pe lângă faptul că sunt creatoare de ţinute vestimentare, fetele de la cercul de confecţii sunt şi manechine. Fetele fac haine noi din lucruri vechi, folosind materiale pretenţioase şi mai dificil de lucrat, precum dantela sau taftaua, dar şi materiale obişnuite”,ne-a spus Ileana Voinoiu. Există şi propriile evenimente organizate în cadrul Palatului Copiilor, prezentări de modă pentru păpuşi Barbie, carnavaluri, unde micii croitori se prezintă cu succes. Copiii, majoritatea fete, vin din plăcere la acest cerc, unde învaţă tot procesul tehnologic până la obţinerea produsului final.
Şi-au transformat pasiunea în meserie Am foste eleve care au terminat facultăţi de design vestimentar, altele lucrează în ateliere de croitorie în ţară sau în străinătate. Sunt foste eleve, care au plecat în Italia la muncă, faptul că le-a ajutat foarte mult ce au învăţat la cercul nostru. La început făceau lucruri mărunte, schimbau câte un fermoar, mai trăgeau un tiv, pe bani, normal, iar acum lucrează chiar la un atelier de croitorie mare, unde sunt apreciate pentru priceperea lor. -Cosmin Benchea, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, secţia design vestimentar -Lucian Cozma, fost elev al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, care a urmat cursurile cercului de confecţii, iar acum este cunoscut pentru papioanele pe care le realizează şi comercializează.Lucian este unul dintre cei care au făcut ca moda papioanelor să fie tot mai răspândită, nu doar în Suceava, ci chiar în întreaga ţară.
Multe dintre fostele eleve ale cercului de confecţii fac bani din acest hobby numit croitorie. Fetele realizează pentru prieteni sau cunoscuţi ţinute vestimentare pentru anumite ocazii, dar execută şi costume speciale pentru carnavaluri şi baluri mascate ale copiilor de grădiniţă.
Înființat în anul 1954, Palatul Copiilor Suceava aniversează șapte decenii de activitate, constituindu-se într-un reper al educației nonformale în spațiul sucevean, aspect confirmat și de numărul mare de copii înscriși până în acest moment la activitățile cultural-artistice, științifice și sportive.
S-au împlinit 70 de ani de educație, creativitate și talent la Palatul Copiilor Suceava. Ceea ce sărbătorim astăzi, nu ar fi fost posibil fără profesorii care au lăsat o amprentă nu doar în activitatea palatului, ci și în viețile copiilor care au urmat cursurile de-a lungul anilor. Ei au fost și rămân modele de inspirație pentru mii de copii. Prin dedicarea profesorilor, s-au format generații de copii, nu doar tineri talentați, ci și oameni pregătiți într-un spațiu al artei, al cunoașterii și al pasiunii.
Vineri, 13 iunie 2025, va avea loc întâlnirea profesorilor ”de ieri și de azi” a Palatului Copiilor Suceava. Masa rotundă cu tema ”Palatul Copiilor Suceava, profesorii de Ieri și de Azi” va avea invitați inspectorii: prof. Tatiana VÎNTUR și prof. Petru CRĂCIUN și profesori care au activat la palat în trecut, acum profesori pensionari.
Nu trebuie uitat efortul colegilor de la palatul copiilor, o muncă de zeci de ani nu se poate rezuma doar la câteva cuvinte. Fără rezultatele obținute de profesorii de la palat în decursul anilor, nu ar fi fost posibil să sărbătorim astăzi. Generații de copii s-au format aici, palatul copiilor devenind un adevărat centru al creativității, al educației prin artă, știință și sport.