joi, 31 ianuarie 2019

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”!

Continuând seria activităţilor dedicate Săptămânii Judeţene a Nonviolenţei în Mediul Școlar, elevii de la Palatul Copiilor Suceava au organizat dezbateri dar şi întâlniri cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, pornind de la un vechi proverb românesc -   „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”!
Miercuri, 30 ianuarie, de Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Suceava, elevii clasei a IV-a A, coordonaţi de profesor înv.primar Maricica Andronache şi prof. Mihaela Buculei (Palatul Copiilor Suceava), au identificat cauzele reale ale violenţei în mediul şcolar, cum putem stopa acest fenomen dar şi ce alternative putem avea pentru a ne îndepărta de cei violenţi. La unison copiii au spus că petrecerea timpului liber în compania telefonului, a tabletei sau a jocurilor pe calculator (cu tentă violentă) pot dezvolta un caracter violent acelui copil care se izolează, nu comunică şi nu  citeşte ori nu se joacă. În acest sens copiii au identificat câteva calităţi ale jocului. Joaca sau jocul în echipă dezvoltă în viziunea unor elevi de clasa a IV-a, prietenie, înţelegere, creativitate, relaxare, potenţial, colaborare, libertate, distracţie, comunicare, onestitate, devotament. Aceeaşi copii au creat şi câteva sloganuri antiviolenţă cum ar fi- Violenţa nu ajută!, Violenţa te face un om rău!, Violenţa te întunecă!, Violenţa te îndepărtează de familie şi de prieteni!, Chiar vrei să fii violent? Aşadar copiii au descoperit în urma discuţiilor purtate şi a cazurilor de violenţă despre care au auzit sau la care au fost martori, că „O lume fără violenţă, este o lume mai bună!”
Activităţile au continuat şi joi, 31 ianuarie la Palatul Copiilor Suceava, când invitaţi în cadrul unei emisiuni televizate Clubul Copiilor (Intermedia TV) au fost reprezentanţii IPJ Suceava, comisar şef Ionuţ Epureanu şi eleva practicantă Petronela Spătaru. De la Ionuţ Epureanu, un prieten al copiilor ce frecventează cursurile de la palat, aceştia au aflat despre campaniile pe care Inspectoratul de Poliție al Județului  (IPJ)  în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi implicit cu şcolile din judeţ le desfăşoară pentru limitarea fenomenului violenţei. Copiii au aflat printre altele că numărul cazurilor de violenţă este în creştere deşi activităţi menite să o stopeze au loc mereu, ei înşişi reuşind să identifice nişte cauze reale. Plecarea părinţilor la muncă în străinătate, prea marea libertate acordată unui copil în a folosi mijloacele de informare din mediul virtual, lipsa colaborării şi a izolării, sau frecventarea unor grupuri dubioase, pot duce la dezvoltarea acestei atitudini nedorite. Considerăm că prin activităţile pe care le desfăşurăm la Palatul Copiilor în parteneriat cu alte instituţii de învăţământ, cu instituţii culturale din judeţ nu facem altceva decât să ţinem copiii departe de acest fenomen, cei care sunt înscrişi la cercurile existente la Palat sunt creativi, participă la tot felul de activităţi extraşcolare, îşi ocupă timpul în mod util şi plăcut îşi dezvoltă propria personalitate, iar un copil cu personalitate nu este violent! (prof. Mihaela Buculei, foto Răzvan Maciuc cl. a IV-a)






marți, 29 ianuarie 2019

Mai aproape de jucării, departe de violență





În Săptămâna Județeană a Nonviolenței în mediul școlar care include și Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – 30 ianuarie 2019, elevii de la Cercul foto cineclub de la Palatul Copiilor Suceava au fost prezenți la vernisajul expoziției “Jucăriile din galeria pod”, eveniment organizat astăzi, 29 ianuarie, la mansarda Muzeului de Istorie din Suceava. Mesajul transmis de către colecționari și organizatori, este acela de a ne bucura de vârsta copilăriei, de frumusețta jocurilor și a jucăriilor. Copiii coordonați de prof. Mihaela Buculei au putut admira în vitrinele special amenajate dar și așezate pe grinzile din spațiul expozițional peste 1600 de jucării, fiecare dintre acestea având povestea ei. Frații Cristian și Mihail Dumitru au colecționat de-a lungul timpului, peste 15.000 de jucării pe care le expun în diverse muzee din țară însă au ținut să menționeze că cea mai mare expoziție de până acum este cea de la Suceava, asta și datorită spațiului de care s-au bucurat pentru amenajarea acesteia. Fiecare  jucărie are povestea ei, iar cea mai veche este dinainte de 1930, de prin 1925, o mașină de epocă la care colecționarii țin foarte mult. Pentru cei interesați expoziția rămâne deschisă până pe 12 aprilie 2019, timp în care atât cei mici cât și cei  mari se pot bucura de clipe care le vor aduce aminte de jucăriile din copilărie. La manifestarea organizată de Muzeul Bucovinei în parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor a fost prezentă și prof Tatiana Vîntur,  inspector şcolar pentru educaţie permanentă, care a ținut să le spună copiilor de la cercul foto cineclub că joaca presupune comunicare, timp petrecut împreună cu alți copii, creativitate, ceea ce poate duce la combaterea violenței. Copiii care se joacă nu sunt violenți!
Activitățile desfășurate de elevii de la Palatul Copiilor vor continua miercuri, 30 ianuarie, când de Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, vor avea loc dezbateri pe tema combaterii violenței și a măsurilor pe care ei înșiși le pot lua pentru diminuarea acestui fenomen care din păcate, conform statisticilor este în creștere. O altă activitate dedicată Săptămânii Județene a Nonviolenței în mediul școlar, va fi desfășurată joi, 31 ianuarie când în cadrul unei emisiuni înregistrate de televiziunea regională Intermedia TV, invitat va fi comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Acesta va prezenta câteva date statistice dar măsuri de prevenire a violenței în mediul școlar.
Prof. Mihaela Buculei
Foto Antonia Gherghelaș

vineri, 25 ianuarie 2019

Tineri Jurnalişti ai Patrimoniului

Concursul Tineri jurnalişti ai patrimoniului se desfășoară astfel:
- Perioada de înscriere a proiectelor: 2 noiembrie 2018 – 18 februarie 2019
- Perioada de votare a proiectelor: 19 februarie 2019 – 1 martie 2019
- Jurizare și anunțarea rezultatelor: până la 30 martie 2019
Organizator:
Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”
Partener principal:
Didactic.ro
Partener:
Asociația Da’DeCe
Condiţii de participare
Acest concurs se adresează unor echipe alcătuite din cadre didactice și elevi de la clasele VII-XII. Elevii se pot înscrie și individual pentru a-și prezenta un proiect propriu. Un cadru didactic poate înscrie fișiere multiple pentru elevii săi.
Materiale de pregătire
Citeşte cu mare atenţie Ghidul meu de patrimoniu 2018  astfel încât propunerile  pentru concurs să fie în conformitate cu sugestiile şi cerinţele exprimate de organizatori.
Tema concursului:
Descoperă un obiect de patrimoniu care te atrage (vei descoperi o mulţime de idei în Ghidul meu de patrimoniu!) şi despre care îţi face plăcere să te documentezi şi povesteşte-ne despre el, respectând sugestiile din ghid.
Criterii de jurizare
  • originalitatea proiectului (fără texte copiate), cu citarea corectă a surselor;
  • caracterul vădit personal;
  • calitatea cercetării, seriozitatea documentării;
  • metoda folosită în tratarea exemplului ales;
  • claritatea formulării conținutului;
  • documentarea foto și/sau video.
Ghid
Prin înscrierea în concurs, participanţii sunt de acord ca numele lor şi datele declarate (calitate/specialitate, şcoală, localizare) să fie făcute publice, cu excepţia datelor de contact, ce vor fi folosite doar pentru trimiterea de înştiinţări din partea Didactic.ro şi INTUITEXT.
Încercările de fraudare şi nerespectarea temei de concurs sau a condiţiilor de participare atrag descalificarea din concurs.
Limbajul necivilizat în comentarii sau pe forum la adresa celorlalţi participanţi atrage după sine descalificarea din concurs.
Participanţii la concurs acceptă implicit termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului Didactic.ro.
Întrebările şi reclamaţiile se pot trimite pe adresa webmaster@didactic.ro.

miercuri, 16 ianuarie 2019

Ziua Culturii Naţionale marcată la Palatul Copiilor Suceava





Pentru a marca Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea a 169 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, elevii de la cercul Foto cineclub, coordonaţi de prof. Mihaela Buculei au participat astăzi, 15 ianuarie la manifestările organizate de Societatea Scriitorilor Bucovineni. Acestea au debutat la statuia lui Mihai Eminescu din vecinătatea Teatrului Municipal Matei Vişniec, cu depuneri de coroane şi jerbe după care au urmat discursurile reprezentanţilor mai multor instituţii de cultură din Suceava.
Preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Carmen Veronica Steiciuc a făcut referire şi la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” care a ajuns anul acesta la ediţia a XXVIII-a şi se va desfăşura, în zilele de 16 şi 17 ianuarie, la Suceava, Putna şi Călineşti-Cuparencu (comuna Şerbăuţi). Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 16 ianuarie, la ora 10:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în sala „Elena Greculesi”, unde vor avea loc dezbateri, colocvii, recitaluri de poezie şi muzică, lansări de carte, precum şi alte manifestări culturale dedicate poetului Mihai Eminescu. Tot la Biblioteca Bucovinei va avea loc prezentarea Revistei „Bucovina Literară”, nr. 11-12/2018. În cadrul manifestării de miercuri, 16 ianuarie, la ora 19.00, sucevenii pot urmări, la Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, comedia „Noapte bună, tăticule” de Jean Poiret, regia Alexandru Grecu.
Un moment aparte în cadrul manifestării l-a constituit recitarea unei poezii foarte cunoscută din lirica eminesciană, şi anume Doina, de către eleva Sabrina Giulia Macoveiciuc membră a cercului  foto cineclub.
Toţi cei prezenţi au fost încântaţi de felul în care Sabrina dar şi colega ei, Adela Şulea invitată de organizatori, au recitat versuri scrise de Mihai Eminescu.
Acţiunile elevilor au continuat la Palatul Copiilor unde aceştia au recitat şi au vorbit despre viaţa şi opera poetului neamului românesc, Mihai Eminescu. Începând cu anul 2011, de ziua poetului Mihai Eminescu este sărbătorită "Ziua Culturii Naţionale", în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

Câteva date despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu
Eminovici Mihai, născut la 15 ianuarie 1850, era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.
Debutul literar
A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.
Ani boemi
Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.
În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1868 începea proiectul de roman "Geniu Pustiu".
Viena şi Berlin
Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis "auditor extraordinar" la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student "extraordinar" la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.
În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.
În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum "Scrisorile" şi "Luceafărul".
Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.
În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de "manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.
Moartea
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.
În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.
Opera literară
Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.
Insolit
Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, "Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. "Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi...) drept o combinaţie între "Pe aripile vântului/ Gone with the Wind" (dramă romantică), "Star Trek" (conţine divertisment SF) şi "Love Story" (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) - toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea", notează cei de la WRA.
Şi tot ca un element insolit, opera lui Mihai Eminescu devine, de pe 15 ianuarie 2019, aplicaţie pentru telefonul mobil, în urma unui proiect al cărui rezultat este lansat la Ateneul Român din Bucureşti, de Academia Română, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale. Opera eminesciană va fi disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play, notează cei de la Academia Română într-un comunicat.
"Academia Română şi-a asumat urgenţa refacerii punţilor dintre marii întemeietori ai culturii române moderne şi societate, idee asumată de către echipa de proiect. Astfel, aplicaţia «Mihai Eminescu, întreaga operă» pentru telefoanele inteligente reprezintă a doua mare relansare a Operei eminesciene după seria tipărită de-a lungul ultimului secol de către Academia Română. În România, în momentul de faţă, peste jumătate dintre locuitori utilizează terminale telefonice inteligente, marea majoritate a acestora fiind tineri", se arată în comunicat.
Aplicaţia "Mihai Eminescu, întreaga operă" are ca scop apropierea tineretului de "omul deplin al culturii române" prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic, susţin realizatorii programului.

                                                                          Prof. Mihaela Buculei
                                                                           Foto Antonia Gherghelaş