Ziua Unirii a fost marcată şi la Palatul Copiilor Suceava prin activităţi dedicate evenimentului de la 1859. Vineri, 23 ianuarie, începând cu ora 15,30 în curtea instituţiei s-au adunat copii, profesori şi părinţi care au participat la activitatea dedicată actului istoric înfăptuit de domnitorul Al. I. Cuza.
Însemnătatea zilei de 24 ianuarie a fost prezentată de directorul instituţiei, prof. Biatrice Choleva, după care câţiva dintre participanţi au recitat poezii şi au interpretat cântece legate de Unire. A urmat o paradă a steagurilor realizate de copii, un steag deosebit fiind realizat de un grup de elevi coordonaţi de prof. Marcela Reuţ.
La finalul manifestării toţi cei prezenţi, copii, părinţi şi profesori au dansat Hora Unirii.