Așa
cum și-au obișnuit părinții în prejma sărbătorilor de iarnă și în acest an
copiii de la Palatul Copiilor Suceava, coordonați de cadrele didactice au
oferit celor dragi un spectacol de excepție. Coordonați de prof. Daniel
Aneculăiesei, copiii au prezentat pe scena din incinta Centrului Cultural
Bucovina o suită de colinde specifice perioadei în care ne aflăm iar costumele
populare cu care au fost îmbrăcați au făcut dovada păstrării tradițiilor
strămoșești. Dansurile puse în scenă de copiii coordonați de profesoarele Aida
Petrea, Mărioara Salup și Mirela Duminică au stârnit aplauzele celor prezenți.
Nu au lipsit nici poeziile sau glumele legate de sosire Moșului, acestea fiind
bine alese de prof. Alina Șandru.
Glasurile
cristaline ale copiilor coordonați de prof. Mihai Lungoci au răsunat
interpretând câteva cântece de iarnă.
Sania magică a lui
Moș Crăciun trasă de copii costumați în reni a constituit un alt număr
interesant din cadrul spectacolului.
Această
reprezentație a fost pregătită cu multă muncă și migală pentru a arăta
părinților cum au evoluat copiii lor în domeniul în care se pregătesc la Palat
dar și pentru a-i atrage și pe alți copii
dornici să învețe să cânte, să danseze, într-un cuvânt să ofere celor dragi un
zâmbet în preajma sărbătorilor.
La
buna desfășurare a spectacolului au contribuit toți profesorii de la Palatul
Copiilor chiar dacă unii nu au avut implicare directă.
Conducerea
Palatului Copiilor mulțumește celor care au sprijinit organizarea acestui
eveniment - Primăriei Municipiului Suceava, Centrului Cultural Bucovina și
Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, partener.