Palatul Copiilor Suceava, mai exact cercul
fotocineclub, a găzduit astăzi, 17 noiembrie, o activitate sub titlul „Micul
dejun cu miere”. Aceasta s-a desfășurat în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Albinuţa
Bucovinei” și cu elevii clasei I de la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din
Suceava, coordonați de prof. Cristina Melinte.
De fapt propunerea de a desfășura activitatea a
venit din partea președintelui cooperativei, Constantin Alecsa care şi-a dorit să
stimuleze consumul de miere în şcoli și nu numai. În urmă cu șapte ani
Asociaţia Apicultorilor Sloveni, a inițiat o activitate care are loc la nivel
de Uniunea Europeană în a treia zi de vineri din luna noiembrie. Campania
educaţional-promoţională este gândită astfel încât să conştientizeze şi să
încurajeze tineretul asupra necesităţii unei diete sănătoase prin promovarea
consumului curent de miere ca alternativă la alţi îndulcitori, a cunoaşterii
efectelor benefice ale produselor stupului – polen, propolis, lăptişor de
matcă, venin, pentru sănătatea umană şi a importanţei albinei pentru mediu şi
agricultură.
“România este pe
locul patru în Europa la producţia de
miere şi pe ultimul loc la consumul de miere. De aceea o astfel de campanie
este binevenită pentru promovarea
consumului mierei de albine. De fapt specialiștii spun că este recomandată
folosirea acestui produs dar nu în exces și numai de către persoanele care nu
sunt alegice”, le-a spus copiilor Constantin Alecsa, președintele cooperativei agricole „Albinuţa Bucovinei”.
Totodată
elevii au vizionat un film despre munca în apicultură, despre beneficiile
mierei de albine și au primit spre degustare mici caserole cu miere. La rândul
lor cei mici au adresat întrebări despre viața din stup dar și despre calitatea
mierei.
În cadrul acordului de
parteneriat cu unităţile de învăţământ a fost inclus şi proiectul „Vizită
la stupină“, ce se va desfăşura în primăvara anului 2018 în stupina
Cooperativei agricole “Albinuța
Bucovinei”.
Prof. coordonator Cerc FotoCineclub
Mihaela Buculei