„Cărțile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite,
aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa
filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea
zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui
fluture uriaş. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un
semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă,
ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim,
altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise. Pe aripile
fluturilor noştri de hârtie, asemenea unor solzişori ce irizează lumina, sunt
tatuaje ciudate, înscrise cu cerneală tipografică. A trebuit să mergem la şcoală
ca să le desluşim.
Stând confortabil pe spinarea mătăsoasă a marelui fluture, citim şi
zburăm. Căci fluturele nu se urneşte de pe frunza lui dacă nu-i inventăm
aripile adevărate, care nu sunt de hârtie, nici de cerneală, nici de cuvinte,
ci de imagini, atingeri, mirosuri şi melodii. Pe toate ni le imaginăm citind.
Şi atunci înțelegem că zborul, chiar dacă ne duce în lumi îndepărtate, se
petrece întotdeauna în noi înşine. Cărțile sunt fluturi cu care zburăm prin
propria noastră minte, sub bolta uriaşă a țestei noastre. Niciun aparat de zbor
nu te-a dus atât de departe. Desluşind runele ciudate de pe aripile ce
lopătează leneş, înțelegi că ele vorbesc despre oraşe de cristal şi subterane
pline de monştri, şi regine misterioase şi secole îngropate în uitare, numai şi
numai pentru că toate aceste minuni, miraculoase sau înfricoşătoare, se află
deja în tine. Se aflau acolo înainte să-ți începi călătoria. Citind şi zburând,
ceea ce e unul şi acelaşi lucru, nu faci decât să desenezi harta magică a
propriului tău suflet. Ai ştiut că eşti atât de complicat? Ai fi bănuit că
trăiesc atât de multe lumi în tine? […] ”
Pornind de la acest minunat fragment din „A patra inimă” din volumul „Care-i faza cu
cititul?”de Mircea Cărtărescu, am sărbătorit și ne-am bucurat împreună de ziua
de astăzi.
Ne-am dorit și am reușit să fie o activitate inedită, să ne surprindem
unii pe ceilalți în mod plăcut, să încercăm să fim mai receptivi, mai
apropiați. Astfel, la îndemnul doamnei profesoare am pregătit fiecare câte un
fragment din cărțile citite de fiecare dintre noi, pe care apoi l-am oferit,
prin intermediul lecturii, drept cadou unui alt coleg. Și, nu în ultimul rând o
îmbrățișare! Toți am fost încântați de unicele și minunatele daruri!
Citirea împreună (cunoscută și
sub numele de citire cu voce tare) s-a dovedit a fi o modalitate eficientă care ne ajută să ne
dezvoltăm fluența, încrederea în sine ca cititori și multe altele. Este un
exercițiu excelent pe care îl repetam la fiecare oră de curs.Timpul petrecut
citind împreună este de nepreţuit pentru relaţia dintre noi, ne oferă o
„cultură comună”, ne familiarizează cu termeni noi, creează armonie și o stare
de bine.
„Mere, corăbii, lupi, păsări,
copii/ Un alai de cuvinte și năzdrăvănii/ Care ne-arată cum în orice carte/
Gustăm o felie de libertate.”( Un alai de cuvinte și năzdrăvănii de
Alain Serres)
Cercul Cenaclu literar/ creație literară,
prof. Coordonator Alina Șandru
